Poeme de Nicolae Tudor

21. ianuarie 2014 | De | Categorie: Antologia, Poezie de Bucuresti

Ca o monedă romană

 

Mestecenii albi sprijină sufletul verii,

Umbra genelor tale de crizantemă a Sudului,

Orasul acela dăruit cu-atâta pulbere de stele,

Timpul când copiii încearcă nucile verzi

Cu flacăra gurii…

 

Uitasem în ghiozdanul adolescenţei

Obrazul de piersică-n pârg al fetei frumoase,

Care păzea neliniştită via,

Până când cocoşii s-au pornit să vestească treptele

Bolţii, după ornicul lunii.

 

În catifeaua ochilor ei îmi regăsesc

Copilăria,

Precum  plugarul chipul într-o monedă romană,

Pe brazdă, în prag de noiembrie

 

Mestecenii albi sprijină sufletul verii…

Chemări crepusculare

 

Mâini împreunate, semn de rugăciune,

Albele fecioare cad spre soare-apune

 

Ruga lor în vară, sub mesteceni trişti,

Greu împătimită curge pe miriºti

 

Adormirea sacră şi izvorul lunii

Rece ca şi zarea, când se duc lăstunii,

 

E logodna veche dintre dor şi floare –

Tu, în crucea verii, suferind de soare,

Ai găsit salvarea într-un vals-minune.

 

Albele fecioare râd spre soare-apune…

 

Floare târzie

 

Nu-ţi ştiu numele, floare târzie a serii,

Gândul ţi-a umbrit genele în crepusculul verii,

Izvoare revarsă în fire molatic suspinul,

Părul tău aspru dezmiardă obrazul ca vinul.

 

Nu-ţi ºtiu mersul în răcoarea incertă a ierbii,

Spre un cer violet ne cheamă ca gemete cerbii

Flori legendare îşi sapă povestea în stâncă,

Petale strivite în dor mai sângeră încă.

 

Doar mâinile bune încearcă angelic o rugă,

Sub ramuri trec păsări de noapte în fugă

Şi stăm mai departe pe lespezi de piatră,

Pătrunşi de mireasma ce arde în vatră…

Somnul de aur

 

Mamă, ard crinii în candele palide, crinii…

Cu gura mea pură sorb untdelemnul luminii

Şi-n litanii, sub tâmplă şi coastă, simt spinii.

 

Vin basme să mă scalde în treceri de lună;

Dorul – fiorul până-n nouri ţărâna îmi sună,

Glasul cernut printre brazi, într-o zarişte bună.

 

Caut în stele logodna dintâi a furtunii,

Apa din care în zbor se iviră lăstunii,

Inul tăcerii când ţipă himere – păunii.

 

Somnul de aur o vară în mine îngână

Ecoul când pleacă în lume măicuţa bătrână,

Ritmuri străvechi împletindu-mi în brâul de lână.

 

Mamă, ard crinii în candele palide, crinii…

 

În cântec bate legănarea mării

 

 

Tu îmi şopteşti în ceasul înserării,

Că nu sunt valuri repezi să ne poarte

Iubirea până dincolo de moarte

 

În cântec, bate legănarea mării…

 

Din depărtări ne cheamă albatroşii

Cu adieri de ostenite pene,

Ne-nvăluim în ţipăt de sirene,

Ori în adânc se răsucesc strămoşii?

 

… Te prind de braţ, şi tristă, şi uimită,

Îmi spui că nu sunt valuri să ne poarte

Iubirea până dincolo de moarte.

 

În ţărm loveşte marea cu luna logodită…

 

Rugă

 

Doamne, tu nu mai faci minuni,

Şi sfinţii tăi au pribegit speriaţi în pustie,

Să creştinească ciclopi, ori meduze

În vâltoarea amară a mărilor…

 

Eu am rămas acelaşi, să cânt în cuplete

Fărâme de suflet şi curcubeie topite

În cenuşiul zărilor…

 

Doamne, tu nu mai faci minuni,

Şi sfinţii tăi au coborât prea repede

Din icoane,

Roşi de vopseaua chinurilor

Şi de foame…

 

Autoportret

 

Sunt cel mai blând apostol

Al limbii neamului!…

La mine vin fecioare despletite,

Cu buze arse de zburător,

Şi florile sălbatice îşi astâmpără miresmele

La mine-n poeme…

 

Am îngropat rimele sub o salcie,

Într-o noapte de Sânziene

Şi-am râs lunatic de hora ielelor…

 

Dintr-un ochi de baltă

Mă mustrau invers stelele.

… Sunt cel mai dur apostol,

Şi încerc în dinţi poemele,

Ca pe-un ban de aur veritabil…

Comentariile au fost inchise!