Poeme de Eugen Caraghiaur

4. februarie 2014 | De | Categorie: Antologia, Poezie de Bucuresti

TREI POEZII pentru Uniunea Scriitorilor din București

Din volumul METEORIȚI, Editura MILENIUL TREI, 1990, Deva.

 

INSCRIPȚIE PENTRU MARTIRI

Pentru voi ridic cuvântul, peste timpuri, peste mare

pentru voi care plecarăți arși de valul cel de sare

pentru voi îndepărtații de meleagul cel ce frânge,

prins în iadul sărciei și-al blestemului ce strânge,

pentru voi ce altădată sau acuma, stați de strajă

limbii noastre și credinței ce ne cheamă ca o vrajă,

generații sfâșiate, arse-n focul pribegiei,

ce-au purtat un steag de luptă pentru binele moșiei,

ce la Nistru, Don, Crimea și-au lăsat trupul în sânge,

cu durerea prinsă-n gândul hotărârii de a-nvinge,

pentru voi ce-ați tras ponosul trădătorilor de Țară

la Pitești, la Marea Neagră, la Jilava cea amară,

pentru voi ce-ați stat la Gherla, pe la Deva sau Suceava,

Râmnucu – Sărat, Canalul, Valea Neagră, Periprava,

ridicăm astăzi cuvântul din speranțele nestinse

peste Țara cea de suflet și de doruri necuprinse.

 

MĂRUL DOMNESC

Închinată Moldovei lui Ștefan cel Mare și neamului lui Eminescu.

 

Cât de bun e gustul tău

măr de aur pârguit

în culori de asfințit

măr de toamnă

curcubeu

măr domnesc

ca osul meu

măr cu sunet de izvoare

îmbrăcat cu praf din soare

cu inima caldă floare

ca puii de căorioare.

Când te zbuciumi

eu mă zbucium.

Când e liniște

și pac

fața ta

în mine zace

ca pe mările din cer

și în palme de dulgher.

Măr curat

din neam străvechi

luciul tău m-ademenește

dulciul tău mă ispitește

raza ta mă primenește

arcul tău mă îmboldește

carnea ta mă încălzește.

Lâgă Nistru

pe un deal

te uiți aspru

peste val.

Timpurile curg nătânge

parc-am vrea și noi a plânge

dar cu inima-ntre dinți

trecem aspre suferinți,

nu vorbim, ci plănuim,

nu sărim, ci ne doeim

apa Nistrului umflată

ca să ducă în puhoi

tot ce-i spurcat printre noi

și să care jos la vale

durerea Măriei Tale.

 

Din volumul ZBOR DE CUVINTE, 2013, Editura Semne

 

VIN PLOILE

În strânsoarea ogrăzii sufletului nemacerat

A plouat ieri cu ouă de piatră.

Se părea că eram în curtea liniștii.

În orice caz așa credeau vecinii.

Să înțelegeți totuși neînțelesul.

Cine refuză dragostea urcată

În cerul nesfârșit al universului

Paște-va din carnea atrofiată

A zilelor moarte.

Dealtfel iubirea-i prezentă

Și plină de dărnicie

Ca să primească-n delir

Osul pământului viu.

Scafandrierii morți pe fundul oceanelor

Vor renaște în palmele apelor

Și vor cânta învierea.

Să trageți cu sulița

Spre javrele pământului

Dar nu înspre aștri.

Mirosul speranței

Acolo darme.

Femeile se nasc dintr-un vis

Sau din umbrele sale.

Toți aleargă să o prăznuiască.

Ea bea din roua dragostei

Și din culorile zilei.

Ochii ei dorm pe pernele dorului

Și ale dorinței.

Se pregătește ca o căprioară

De dansul nopții.

Lumea e un talcioc gigantic.

Poți cumpăra ce dorești.

Vânzătorii de conștiințe

Pregătesc potcoavele fugii.

Se aropie uraganul

Sau vulcanul.

E un secret bine păzit de soartă.

Au trecut peste noi cocostârcii.

Au venit în zilele sfinte

Când renaște pământul.

Inimile bat cadențat ceasul.

Primăvara revine.

Secundele se învelesc în secrete.

Se dau jos din cer cu aripi de păpădii.

Ne plouă cu speranțele babelor

Din martie plecate.

Tu m-ai adus din nou la viață,

Atunci, iar acum îți aduci aminte

De slovele trecute prin ciurul plăcerilor

Al speranțelor

Sau al durerilor.

Atunci.

Acum ești prea departe, prea departe

Să reîncepem valsul vieții în cer și pe pământ.

Iubirea să fie la zenit.

Să scoatem ura din cavernele neiubirii.

Se apropie toamna.

Cu toți culegătorii și strângătoarele de ciorchini și de dragoste.

Acun respirăm din sufletul salcâmilor.

Eminescu prefera teii.

Eu prefer salcâmii oltenrști.

Fiecare cu gustul lui, dar să nu uităm

Că EMIN a murit pe cruce :

Pe cea a trădării și a geloziei.

Azi i se ridică monumente

La care se roagă birocrații cei noi

Din aceeași stirpe

Ca aceea a tuturor mercenarilor din Fanar.

Ploile micilor idealuri stropeau realitățile

Zilelor.

Se bucurau manuscrisele

Pe paginile umplute cu plăceri anodine.

Reveneau ideile facerii din iubire.

Copiii încă nenăscuți priveau din viitor.

Precupeții necinstiți reveneau

Să-și preia dobânda.

Soarele spăla luna de praf.

Numai jumătate din ea.

Cealaltă iubea frigul.

Pe vremuri nimeni n-a reușit

Să ne-ndoape

Cu efluviile trădării de om,

De femeie, de copii, de țară.

Sângele striga în vine

Iar mintea spumega.

Vaporul a ajuns la Porțile de Fier

Și s-a oprit.

Trebuia să debarcăm și s-o-ntindem.

Era singura scăpare.

Pe urmă scrisorile deveniseră

Unica

Trăsătură de unire.

Scoteam ancore

Din profunzimile epocii sangvinare.

Ne îmbătam din iluzii.

Privind cerul cristalin al prezentului

Ce ascundea viitorul.

Priveam spre el cum privesc astăzi

Astrologii spre Marte, Venus sau

Spre Saturn.

Priveam victoria și moartea

Ce se apropia.

Nu din voința dușmanilor

Ci din ipocrizia, lașitatea, neiubirea

Propriilor noastre umbre.

Am lăsat refugiul să ruginească.

Acum la malurile Sfântului Laurențiu

Continuăm plutirea în liniștea clipocitului

Undelor de pe buzele fluviului

Și ale celor două oceane ce ne udă

Conștiința.

Comentariile au fost inchise!