In Memoriam Traian T. Coşovei

2. ianuarie 2014 | De | Categorie: In Memoriam

traian-t-cosovei-1986-foto-ion-cucuÎn prima zi a anului a încetat din viaţă unul dintre cei mai importanţi poeţi români ai ultimelor decenii, Traian T. Coşovei. Avea 59 de ani şi o operă remarcabilă. Membru activ al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu, Traian T. Coşovei făcea parte din elita poeţilor optzecişti. Împreună cu Ion Stratan, Mircea Cărtărescu şi Florin Iaru a publicat un volum colectiv care a făcut valuri în epocă, Aer cu diamante, apărut la editura Litera, în 1982. Traian T. Coşovei este autorul unor cărţi de versuri care s-au bucurat de aprecierea elogioasă a criticii literare şi de popularitate între cititorii de poezie românească de azi. Pentru  ”Jurnalul morilor de vânt”, Editura Tracus Arte, 2012, Traian T. Coşovei a primit Premiul Filialei USR Bucureşti Poezie. Prin dispariţia lui Traian T. Coşovei, literatura română de azi suferă o grea şi ireparabilă pierdere. Odihnească-se în pace!

Iată câteva dintre cărţile scrise de Traian T. Coşovei: Ninsoarea electrică, Editura Cartea Românească, 1978, 1, 2, 3 SAU… , Editura Albatros, 1980, Cruciada întreruptă, Editura Cartea Românească, 1982, Poemele siameze, Editura Albatros, 1983, În aşteptarea cometei, Editura Cartea Românească, 1986, Rondul de noapte, Editura Militară, 1987, Bătrâneţile unui băiat cuminte, Editura Pontica, 1994, Mickey Mouse e mort, Editura Cartea Românească, 1994, Ioana care rupe poeme, Editura Asociaţia Scriitorilor Bucureşti & Cartea Românească, 1996, Patinează sau crapă!, Editura Axa, 1997, Ninsoarea electrică, ediţia a II-a, Editura Vinea, 1998, Percheziţionarea îngerilor, Editura Crater, 1998, Lumină de la frigider, Editura Cartea Românească, 1998, Bună dimineaţa, Vietnam!, Editura Călăuza, 1999, Institutul de glasuri, antologie, Editura Cartea Românească, 2002, Vânătoarea pe capete, Editura Libra, 2002, Greva căpşunelor, Editura Libra, 2004, Aerostate plângând, Editura Tracus Arte, 2010. De asemenea, Traian T. Coşovei este autorul a două cărţi de critică literară, Pornind de la un vers, Editura Eminescu, 1990 şi Hotel Urmuz, Editura Călăuza, 2000. Poeme ale sale au fost selectate şi au apărut în antologia Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 Rumänische Autoren) – Lumina piezişă, antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994. A primit mai multe premii literare, printre care: Premiul Uniunii Scriitorilor, 1979, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1994 şi 2004, Premiul Academiei Române, 1996, Premiul Internaţional „Nichita Stănescu“, 2000.

Prin dispariţia lui Traian T. Coşovei, literatura română de azi suferă o grea şi ireparabilă pierdere. Odihnească-se în pace!

Comentariile au fost inchise!