Cristian Teodorescu, Dan Mircea Cipariu şi Florin Iaru sunt reprezentanţii legali ai Uniunii Scriitorilor din România

18. februarie 2017 | De | Categorie: Noutăţi, Recomandari

Pe adresa de email a sitului usrpoezie.ro am primit o “lămurire” cu privire la cine exercită în acest moment calitatea de reprezentant legal al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Textul primit la pe adresa de email este semnat de Dan MIrcea Cipariu, Vicepreşedintele USR, şi este însoţit de o încheiere de şedinţă a Tribunalului Bucureşti. Astfel, în documentul citat se afirmă: ”Nu există până în acest moment o hotărâre definitivă în favoarea dlui Manolescu și a echipei sale de ilegaliști manipulatori, stridenți și în derivă logică! Din contră, o instanță superioară a hotărât, de foarte curând, definitiv, că alegerea dlui Manolescu s-a făcut printr-un proces-verbal al Consiliului USR și nu printr-o hotărâre a Adunării Generale a USR, așa cum prevede legea, OG 26/2000. Instanțele, în ultimele hotărâri, la Judecătoria sectorului 1, Tribunalul București și Curtea de Apel București, au recunoscut calitatea de reprezentanți legali ai USR a domnilor Cristian Teodorescu, Președinte, Cipariu Dan Mircea și Florin Iaru, Vicepreședinți. În dosarul 2611/299/2017, am solicitat înscrierea în Registrul Special al Adociațiilor și Fundațiilor, după ce Judecătoria sectorului 1 a respins ordonanța președințială ( dosar 936/299/2017) formulată de domnii Vosganian și Voncu, prin care au solicitat suspendarea hotărârilor Adunării Generale a USR din 7 ianuarie 2017, când a fost realeasă conducerea USR, sub președinția lui Cristian Teodorescu. În acest moment, nu există nici-o hotărăre judecătorească prin care să ne fie suspendată sau anulată calitatea de reprezentanți legali ai USR, cu toate eforturile disperate și excesele procesomane ale echipei domnului Nicolae Manolescu Apolzan!”.

Situl usrpoezie.ro vă prezintă integral textul primit:

“O lămurire pentru colegii din USR și pentru jurnaliștii care mă întreabă dacă sunt Vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, conform (re)alegerii din 7 ianuarie 2017. Nu există până în acest moment o hotărâre definitivă în favoarea dlui Manolescu și a echipei sale de ilegaliști manipulatori, stridenți și în derivă logică! Din contră, o instanță superioară a hotărât, de foarte curând, definitiv, că alegerea dlui Manolescu s-a făcut printr-un proces-verbal al Consiliului USR și nu printr-o hotărâre a Adunării Generale a USR, așa cum prevede legea, OG 26/2000. Instanțele, în ultimele hotărâri, la Judecătoria sectorului 1, Tribunalul București și Curtea de Apel București, au recunoscut calitatea de reprezentanți legali ai USR a domnilor Cristian Teodorescu, Președinte, Cipariu Dan Mircea și Florin Iaru, Vicepreședinți. În dosarul 2611/299/2017, am solicitat înscrierea în Registrul Special al Adociațiilor și Fundațiilor, după ce Judecătoria sectorului 1 a respins ordonanța președințială ( dosar 936/299/2017) formulată de domnii Vosganian și Voncu, prin care au solicitat suspendarea hotărârilor Adunării Generale a USR din 7 ianuarie 2017, când a fost realeasă conducerea USR, sub președinția lui Cristian Teodorescu. În acest moment, nu există nici-o hotărăre judecătorească prin care să ne fie suspendată sau anulată calitatea de reprezentanți legali ai USR, cu toate eforturile disperate și excesele procesomane ale echipei domnului Nicolae Manolescu Apolzan! Adevărul ne va elibera! USR e gata de reformă!”

decizie

Comentariile au fost inchise!