Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței de Aura Christi.

2. februarie 2014 | De | Categorie: Agenda de carte

coperta_Nietzsche1. jpg

În decembrie 2013, Editura Academiei a publicat volumul Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței, semnat de Aura Christi.

 „Vom mărturisi fără înconjur admiraţia noastră pentru curajul şi priceperea, noutatea argumentaţiei şi fineţea analizelor pe care le aduce Aura Christi în acest eseu de o originalitate expresă.

Ultimului capitol (…), ce se ocupă de misterul farmecului straniu, de misterul «idioţeniei» lui Mîşkin, îi putem aplica, fără ezitare, epitetul de capodoperă. Prin îndrăzneala de a ataca altfel o problemă, cea a unui personaj faimos şi criptic, ultra-comentat, nu rareori uitat, ocultat de mai noile generaţii de literaţi, români sau europeni, ca şi prin asociaţiile inedite, surprinzătoare nu rareori, provocând nu de puţine ori o cu totul altă aşezare faţă de atâtea şi atâtea docte concluzii profesorale. Prin curajul şi calmul febril al poetei şi eseistei care ne dăruieşte, odată cu aducerea în pagină a atâtor nume ilustre şi noi, pentru mulţi, din literatura şi exegeza marii Ţări şi Imperiu al Răsăritului. Prin candoarea şi nevoia irepresibilă, tipică unui creator autentic, de a înţelege valorile. Valorile eterne şi mereu moderne, actuale şi inactuale totodată, desfidând modele, curentele pasagere şi nu rareori sufocante, de prin universităţi şi redacţii încropite, naive, în sensul rău al cuvântului.” (Nicolae Breban)

 „Metafora cărţii Aurei Christi exprimă, în cele din urmă, chiar cheia scrierii ei ca suferinţă exuberantă şi moarte. Nu tu poţi scrie aşa ceva, spunea Rilke în Elegiile duineze, fiindcă într-un asemenea joc eul e o miză fatalmente debilă, marcată de insuficienţă metafizică şi de carenţă. O poţi face într-un singur fel, şi anume să te laşi scris de străinul care urcă în tine din clipa în care ţi-ai gândit opera, aşa cum viaţa nu e, de fapt, ceea ce noi trăim, ci efemerul pe care moartea îl lasă în fiinţa noastră, invitându-ne, dacă putem, să-l preschimbăm în veşnicie.” (Ştefan Borbély)

 „Descoperirea Aurei Christi e că numitorul comun al celor două genii din secolul al XIX-lea, atât de diferite, în

acelaşi timp, este suferinţa. În genere, Nietzsche a fost receptat în modernitate şi postmodernitate fie prin faimoasa lui afirmaţie Dumnezeu a murit, dând lovitura de graţie creştinismului, fie din pricină că ar fi pus capăt metafizicii occidentale. Redeschiderea «dosarului Nietzsche» prin apropierea de suferinţa dostoievskiană este meritul principal al cercetării Aurei Christi, o cercetare care nu este doar una comparatist-livrescă (de largă erudiţie), ci una puternic trăită ca experienţă personală: „Tot ce am făcut îşi are rădăcinile în suferinţă; şi susţin acest lucru cu o seninătate orgolioasă, din convingerea nietzscheană conform căreia «durerea îl transformă pe om în aristocrat, întrucât îl separă de ceilalţi»”. (Theodor Codreanu)

http://aurachristi.ro/

Comentariile au fost inchise!