2014, anul recunoştinţei culturale

1. ianuarie 2014 | De | Categorie: Editorial

În primele minute ale lui 2014 am ascultat, în direct de la Catedrala Patriarhală, cuvântul de suflet şi de învăţătură al Prea Fericitului Patriarh Daniel, din care am aflat că, prin hotărârea Sfântului Sinod, anul în care tocmai am intrat este An omagial euharistic. Un an al mulţumirii sau al recunoştinţei aduse lui Dumnezeu. Vestea primită m-a entuziasmat şi a făcut ca în sufletul meu să construiesc case interioare cu apropiaţi şi prieteni care trăiesc în comuniune cu Dumnezeu, care luptă, cu mijloace subtile, sociale ori culturale, pentru tămăduirea bolilor post-postmodernităţii (consumismul, tabloidizarea aspectelor intime ale vieţii, virtualizarea relaţiilor umane, secularizarea). Visând cu ochii deschişi la o lume ce poate să se îndepărteze de gândirea devoratoare, am ajuns să imaginez un an 2014 al recunoştinţei culturale, în care, pe cont propriu, fără a fi declarat sau finanţat de o instituţie a statului, să mulţumesc unor scriitori care m-au ajutat, prin operele (unii chiar prin prieteniile lor), să mă pot transforma interior şi să-mi găsesc, astfel, un son interior. Cum pot sărbători acest an al recunoştinţei culturale? Prin evenimente şi proiecte literare unde să fie citite poemele unor foşti prieteni sau maeştri, unde să fie evocate operele lor. Un an în care să le mulţumim maeştrilor care sunt în viaţă şi un an în care să ne bucurăm că prin lucrarea Sfântului Duh există oameni care ne pot lumina viaţa.

„Pentru a sublinia rolul esenţial al recunoştinţei în viaţa Bisericii ca răspuns la darurile lui Dumnezeu arătate în Iisus Hristos şi în sfinţii Lui, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 drept An omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Astfel, fiecare în parte şi toţi împreună, suntem chemaţi să trăim anul 2014 în primul rând ca un an al mulţumirii sau al recunoștinţei aduse lui Dumnezeu pentru darul vieţii, pentru sănătate şi pentru tot ajutorul primit de la El. Totodată, trebuie să mulţumim şi celor prin care Dumnezeu lucrează în viaţa noastră, şi anume părinţilor după trup care ne-au născut şi crescut, educatorilor, învăţătorilor, profesorilor, preoţilor şi duhovnicilor care ne-au format intelectual şi duhovniceşte, precum şi tuturor celor care ne-au ajutat sau ne ajută ca timpul vieţii noastre să devină timp al binecuvântării şi al mântuirii, în iubirea Preasfintei Treimi”, a spus Prea Fericitul Patriarh Daniel.

Când trebuia să scriu ultima propoziţie a acestui editorial, am primit trista veste că prietenul meu de viaţă şi de poezie, Traian T. Coşovei, a plecat la Domnul miercuri, 1 ianuarie 2014, la ora 9.30, pe patul său de spital. Închei cu câteva versuri scrise de Don Traian, din “Aritmetica pleoapelor”, editura Tracus Arte, 2013, ultima sa carte, versuri pe care i le-am citit lui şi Ştefaniei Coşvei chiar acum câteva zile: “Uite cum e cu sufletul: nu are 17 grame, dar se zbate. / Apoi, constaţi că entuziasmul copilăriei simţurilor s-a isprăvit / şi că data viitoare nu va mai fi niciodată data viitoare. // Oricum, pisicile nu-şi cer niciodată iertare… // Şi dacă nu ajung niciodată la tine, / înseamnă că n-am întârziat.”

 

Comentariile au fost inchise!